Candidez la Primăria Municipiului Galați pentru că vreau să mă implic în tot ce nu merge bine în orașul nostru. Am condus propria afacere, știu ce înseamnă un plan de afaceri și responsabilitatea salariilor angajaților tăi. Am acumulat experiență în administrația publică și, în calitate de director al ECOSAL, am descoperit problemele fiecărui cartier din oraș.
Administrația publică trebuie să se schimbe fundamental. Vreau să aduc la Primărie o abordare nouă, în care nevoile gălățenilor să fie prioritare, atât pentru primar, cât și pentru Consiliul Local. Trebuie să depășim ideea că un singur om se pricepe la toate. Galațiul are nevoie de locuri de muncă sigure și bine plătite, de străzi și trotuare asfaltate, de parcări amenajate corespunzător și de spații verzi. Gălățenii vor un oraș curat, fără câini pe străzi și în care să se simtă în siguranță.