Program politic

O ADMINISTRAŢIE DESCHISĂ, EUROPEANĂ

Sunt trei lucruri punctuale pe care le voi face ca primar pentru a îmbunătăți relația dintre Primărie și cetățeni: reducerea birocrației, creșterea transparenței și facilitarea dialogului cu cetățenii.

Voi susține înființarea unui Comitet Consultativ, din care vor face parte reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, reprezentanți de la cele mai importante instituții locale, oameni de cultură, reprezentați ai mediului de afaceri, reprezentanți din mediul academic și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale. Comitetul Consultativ se va întâlni periodic pentru dezbateri cu privire la măsurile propuse de administrație pentru dezvoltarea Galațiului.

Suntem în 2016. Îmi propun ca în următorii 4 ani să eliminăm complet cozile de la ghișeele Primăriei. Voi introduce servicii online atât pentru plata taxelor și impozitelor, cât și pentru depunerea sau solicitarea diferitelor acte administrative. Voi înființa Biroului Unic, ca să nu mai stăm la o sută de ghișee pentru o adeverință.

Pentru asigurarea unei transparențe depline a activității Primăriei, voi propune transmiterea online a ședințelor de Consiliu Local. De asemenea, voi cere publicarea pe website-ul Primăriei a rapoartelor de activitate anuale pentru Primar, viceprimari și consilieri locali, astfel încât să știe toată lumea ce am făcut vreme de 4 ani, pe perioada mandatului cu care am fost investit de către cetățenii urbei.

Și pentru că actualul primar a neglijat relația cu oamenii care l-au ales, vreau să reluăm audiențele, de data aceasta cu un program foarte clar. Astfel, în fiecare săptămână, voi stabili o zi specială care va fi dedicată dialogului cu locuitorii municipiului Galați.

Voi susține regândirea activității serviciilor din Primărie, astfel încât acestea să funcționeze mai eficient și în folosul fiecărui gălățean. Este important să venim în sprijinul cetățenilor și să reducem considerabil timpul de așteptare pentru eliberarea documentelor administrative. O administrație publică modernă are ca obiectiv principal interesul cetățenilor și soluționarea cât mai rapidă a solicitărilor acestora.